Soare. Arşiţă.
Nisipul ardedea pe sub sandalele sale de piele pe picior. Simţea dogoarea arenei ridicându-se în jurul său. Nu purta decât pantalonii din piele moale, care îi ajungeau până imediat sub genunchi. Începuse deja să transpire în arşiţa acelei zile.Pe peste tot în jurul său mulţimea vuia. Voci peste voci, râsete, urlete, gemete, plescăieli horcăieli. Era deja obişnuit cu atmosfera asta.
Era cald.
Mâinile îi transpiraseră pe mânerul ciocanului său masiv. Nu mai începea odată lupta... Nu suporta acel moment dinaintea luptei în care vezi doamne se creea suspans pentru public. Şi mai enervant era că oponentul său stătea la umbră în spatele porţii, la răcoare. De undeva de-asupra lui, o voce tunătoare acoperi mulţimea.
În sfârşit... zise în sinea lui.
-Cetăţeni ai măreţei Capitale! Bine aţi venit în Arenă!
Vocea lui gravă răsuna în toate colţurile Arenei, făcând Arena să răsune de parcă.
O să mai treacă ceva vreme până vocea lui o să se ofilească...răse el.
-Astăzi, în cea dea 10-a zi a Ele'erelor, prin curtoazia Maiestăţi sale, vă aduc Ultima zi a luptelor! Cea din urmă zi, în care îi veţi vedea pe cei mai feroce şi mai buni războinici din toate colţurile lumii!
După azi, voi fi liber. O să pot să plec de aici. Şi dacă încearcă cineva să mă oprească, îi iau capul cu mine. Nimic nu mă va opri să mă întorc acasă.
-Aşa că pregătiţi-vă pentru cea dintâi luptă a aceste ultime zi. Şi ce luptă mai bună să înceapă această zi decât o luptă cu cel mai temut, iubit şi venerat luptător din istoria Arenei.
Mulţimea explodă.
-Cel mai puternic luptător carea a călcat nisipul Arenei. Ne-nvins în niiciuna din cele 72 de lupte purtate până acum.
Hai odată!
-Iizbiturile ciocanului său răsună până în adâncurile pământului. Sabia lui taie mai adânc decât orice lamă creată vreodată. Aduce moartea cu sunetul unui tunet. Aici pentru ultima dată, să zguduie arena din temelii, Elaar, Heraldul Tunetului[
La auzul numelui, Arena se umblu de urlete sălbatice de ovaţie ale publicului. Uni scandau "Tunet", alţii "Elaar";
dar el ştia ce voiau defapt toţi. Sânge. Asta cere publicul. Asta cere Arena. Doi intră, unul rămâne pe veci în ţărâna Arenei, iar celălalt pleacă acoperit de glorie.
- Acum, vi-l prezint pe oponentul său din acest meci. Vine din pădurile de la sud de Munţii Shoree. A ajuns până la noi cu nimic altceva decât hainele de pe el, şi arma sa. Arma care l-a adus până la Arenă, arma care l-a urcat în ranguri. Loveşte scurt şi nu ratează niciodată.
O să rateze, n-ai tu grijă. Nu se putea abţine să nu se simtă nedreptăţit. Mereu îi trimiteau oponenţi care nu rezistau mai mult de o lovitură.
Mă întreb ce păpuşă de antrnament am azi?
- Este rapid ca o pumă, dar loviturile sale sunt puternice precuma le unui urs! Vi-l prezint pe Ul Dansatorul Suliţaş.
Din nou Arena explodă. Printre urale şi strigăte, el putea să vadă porţile din faţa sa deschizându-se. APoi încet, zări silutea celui căruia i se spunea Dansatorul suliţaş.
E slăbănog. Mai mult de una nu rezistă.
Era slab, dar se vedeau pe el muşchii ca nisşte frânghii groase şi rezistente.
Muşchi pentru viteză. Doar atât.Nu are putere în lovituri.
Suliţa era lungă, făcută dintr-un lemn flexibil, iar vârful era din Obsedim negru. Obsidemul era un metal foarte rar şi şi mai rari erau cei care ştiau să îl prelucreze. el era îmbrăcat cu o vestă de piele şi nişte pantaloni largi din pânză neagră, pentru ai oferi libertate de mişcare mai mare. Era chel. Faţa era pictată cu nişte vopsele care, în lumina orbitoare a soarelui făceau imposibil de desluşit faţa acestuia.
Oricum nu mă interesează cum arată atîta timp cât vrea să mă omoare.
-Fie ca Cei Patru să binecuvânteze nisipul Arenei.
Asta era forumla de începere a luptei. O invocaţie.
-Fie ca Cei Patru să conducă armele acestor doi combatatnţi astfel încât cel merituos să învingă, iar cel nemerituos să rămână pe nisipul Arenei! Sânge!
Sânge însemna începerea luptei. El nu se mai concentră decât pe cel din faţa lui, ignorând scandările şi urletele mulţimii. Ochii îi erau aţintiţi pe fiinţa din faţa sa, care începuse să alerge în jurul arenei agitându-şi suliţa.
Deci aşa arată Dansul tău.
Picioarele i se mişcau fulgerător în vreme ce îşi croia drum către oponentul său, care stătea la fel cum stătea şi când a păşit în Arenă. Drept, ţinând străns Ciocanul cu ambele mâini.
Prima lovitură trecu fulgerător pe lăngă braţul său drept, tăindu-i cureaua care ţinea hamul cu sabia. Următoarea se îndreptă către palme. Elaar se feri la timp, însă loviturile veneau cu viteză din ce în ce mai mare. Şuliţa vâjâia ameninţător, pentru ca mai apoi să se înfigă în pământ.
Brusc, Suliţaşul se opri. Ţinea suliţa îndreptată către el. Apoi la fel de brusc cum să oprit, Ul ţăşni din nou, de data asta drept spre Elaar.
Hai scârbă. Vino!
Elaar legănă ciocanul într-un arc ascendent, izbindul pe suliţaş în mijlocul pieptului, aruncându-l in aer.
Vânt!
Apoi, Urlând din străfundurile plămânilor, coborî ciocanul în urma victimei înfigănd Ciocanul în carnnea suliţaşului, iar pe suliţaş în pământ. Forţa izbiturii, făcu arena să reverbereze.
Tunet.
Pieptul i se despică, zdrobit de forţa tunetului, Elaar zdrobindu-i inima. Faţa era schimonosită într-un urlet, iar gura îi era mânjită de sânge. Ochii îi erau ieşiţi prin orbite. Elaar ridică ciocanul cu un sunet umed, se întoarse şi plecă prin arcada din spatele său, lăsând în urmă mulţimea frenetică şi vocea Anunţatorului.
-Doamnelor şi domnilor, învingătorul! Cel ce rămâne neînvins. ELAAR! HERALDUL TUNETULUI!
Încă puţin Sophea. Încă puţin şi voi veni la tine...
