Totusi etern.

     ''- Spune-mi ceva. Îmi zise ea curioasă. Tu ar trebuii să şti mai bine ca mine. Spune-mi. Este totul etern? 

      - Anya. Ce înseamnă pentru tine, etern? Am întrebat-o pătrunzător.

      - Etern... Nu pot să găsesc o definiţie. Ştiu doar că, '' Acum câteva zile cineva ma făcut să cred că nu totul etern, că oricât de legate ar fi doua lucruri, ele se pot rupe ori termina oricând.'' Credeam că multe sunt eterne.

      - Deci. i-am zis eu râzând umpic. Te referi la eternitatea unei legături. Anya. Amândoi ştim că sunt lucruri, fiinţe, care nu sunt eterne. Orice se termină la un moment dat. 

       Se uita la mine absorbită complet de mine. Mă întrebam dacă era atentă.

       - Dar, eu am descoperit ceva în lunga şi foarte dificila mea viaţă. Chiar dacă ceva se termină, reîncepe. Nimic nu se termină vreodată. 

       - Chiar si dragostea? Sări ea deodată cu lacrimi fierbinti şiroindu-i. Chiar şi sentimentul ăsta e etern? Chiar si ceva ce pare să nu se mai termine, dar se termină, e etern? Chiar şi asta?! 

        Plângea. Era în genunchi, ţinându-se de cămaşa mea şi hohotea... Nu suport să văd o femeie plângând. Cu atât mai mult pe ea... Nu ştiam ce să fac. Am îngenuncheat lângă ea şi i-am apucat faţa udă de lacrimi. Ochii ei, de culoarea chihlimbaruli, erau roşii.

       - Chiar şi ea, Anya. Chiar şi ea.

       - Cum?! Dacă e eternă, atunci cum de se termină?! CUM!? mă strângea de braţ. Şi mă durea. Simţeam durerea ei...

       - Dacă dragostea nu ar fi eternă, atunci cum se face că suferim din cauza ei? Dacă dragostea se sfărşeşte, atunci e imposibil să suferim din cauza ei. Anya. Dragostea nu spravieţuieşte doar prin exteriorizarea ei, prin arătarea ei, ci şi prin suferinţa cuzată de ea. Nu e ceva bun, dar dragostea e eternă chiar dacă doare. 

      - Da? Vocea ei se auzea ca cea a unui copil. Era...frumoasă, aşa plânsă.

      Cuvintele mi-au ieşit din gură aproape involuntar. 

      - Da draga mea.   

Ninge.

       -Vezi? mă întreabă ea. Ninge. Uite-te la fulgi cum dansează. Pare un vals nebun, nu? continuă ea cu entuziasmul unei copile.
       -Nu am dat niciodată atenţie vremii. i-am răspuns eu sec. Am uitat ce înseamnă să te bucuri de zăpadă, sau de soare, ploaie, orice. Nu am avut timp niciodată pentru aşa ceva.. am terminat eu lăsând un suspin să îmi scape printre buze. Am închis ochii pentru o clipă şi în momentul următor am simţit o mână fierbinte cuprinzându-mi obrazul drept. Deschizând ochii am văzut-o pe ea stând în faţa mea zâmbind. Am vrut să deschid gura să vorbesc, dar degetul ei, şi mai fierbinte decât mâna îmi acoperii buzele.
      -Şşşş. Bucură-te acum cu mine. Hai! mă luă de mână şi mă trase după ea. Hai lasă pentru o clipă coasa aia şi vion după mine. Uită de tot inafară de mine, de locul ăsta şi de momentul ăsta.
     -Anya... Nu pot... Nu pot să rămân aici cu tine. Tu eşti fericită, eu nu... Nu vreau să  îţi răpesc fericirea.
     - Sunt mai fericită dacă te ştiu pe tine aici. Dar nu o să te forţez să rămâi aici cu mine. Iţi voi spune doar: aici te vei întoarce. La mine.

       Nu am crezut-o. Dar m-am întors. Iar ea tot acolo era, aşteătându-mă, zâmbind. 

Curvo!

Nu pot să cred că îmi faci una ca asta. Mă gândeam că eşti altfel. Curvo... Mă înşeli, în faţă mă minţi. Te-am văzut âmpreună cu ei... EI! Măcar de era doar unul... dar mai mulţi. I-am văzut.
Am văzut cum Pământul se uită sub fusta ta de fiecare dată când te plimbi... şi cum te pipăoie de fiecare dată când stai pe iarbă.
Am văzut cum laşi apa să te invadeze, simţindu-ţi fiecare formă a corpului. Intrându-ţi in cele mai ascunse colţuri.
CURVO!
Am văzut cum laşi lumin să te mângâie, cum o laşi să te încălzească... Să te atingă
Am văzut cum aerul... AERUL, te învăluie şi te dezmiardă. Cum te ameţeşte şi se joacă cu tine.
CUM! Cum ai putut să permiţi aşa ceva? Dar dacă asta este pentru tine fericire, eu nu mă opun. Da' tot o curvă rămâi.

Ce desenezi?

Ai degetul rece. Un deget rece şi sprinţar. Un deget ce imprimă linii necunoscute pe pieptul meu. Fiecare linie imi face pielea să tresară, să imi doresc să te opreşti. Dar fiecare atingere îmi face pielea ca o pânză, dornică să primească liniile tale.
Dar, ce desenezi? Ce imagini inexplicabile desenezi acolo? Un peisaj? Un portret? Nu ştiu. Dar fiecare linie mă face să nu vreau încă să aflu. Mă face să vreau să simt cum desenezi. Să simt degetul tău rece cum fuge în linii inexplicabil pe pietul meu.

Ars de viu

Ce simţim când ardem de vii? Simţim durerea distrugătoare a flăcpărilor ce ne inconjoară. Agonia!
NU!
Când ardem de vii nu simţim durerea flăcărilor ce ne devorează puţin câte puţin. Simţim durerea vieţii care se scurge din noi cu fiecare văpaie ce dansează. Atât de aryătoare este viaţa noastră încât... nu doare atât de tare când arzi de viu.

Inovatie

Mi-am zis că dacă există inovaţie în tehnologie, de ce să nu existe şi în altceva.
Am inovat, undeva unde nu credeam să se poată.
Arta sărutului!
Un contact foarte puternic între două trupuri. Simţi gustul celuilalt, gust ce îţi inundă gura, simţurile, ce te năuceşte. Acum, imaginaţivă că sărutul este...AER. Că la fiecare atingere a buzelor, să nu aibă loc acel contact, acea contopire, ci o răsuflare, o răsuflare încărcată de sentimentul, plăcerea şi extazul unui sărut. Cu fiecare respiraţie, simţi respiraţia celuilalt. Îi guşti buzele, îi simţi respiratia invadându-te, încălzindu-te ca un foc. Cu fiecare respiraţie tot mai aproape. Tot mai contopiţi....

As the world was burning...

Lumea noastră. arde. Arde din temelii. Iar noi, noi nu reălizam.
E amuzant. Luând o foaie de carton, scriind ceva cu markerul pe ea, lipind-o pe un băţ si defilând cu ea pe străzi, avem senzatia că ne pasă. Ipocrizie! A-ţi păsa de flăcările ce devorează lumea nu inseamnă doar să defilezi ca o paiaţă alături de alte paiaţe. Toţi ardem. Deci pentru a scăpa de flăcările ce devoreaza atât carnea cât si sufletele omenirii, trebuie mai întâi să sintgem flăcările ce ne devorează pe noi.
Iar mai apoi, când flăcările se vor fi stins, no vom şti care au fost adevăraţii salvatori. Pentru că este în firea omului să îşi însuşească ceea ce nu îi aparţine. Pe câte braţe se vor vedea cu adevărat arsurile flăcărilor, în timp ce acele braţe smulgeau vieţi nevinovate din flăcări? Câţi vor putea răspunde cu capul sus la întreabrea: Ce ai făcut tu în timp ce lumea ardea?.

San rais.

Iubesc dimineţile. Iubesc să mă trezesc, să văd soarele pe cerr şi chiar şi pe faţa mea. Iubesc să mă ridic din pat, cu părul răvăşit ca după o noapte albă şi să mă scarpin leneş după ceafă. Iubesc să imi dau seama că pantalonii cu care am dormit s-au sucit pe mine, sau chiar au căzut şi m-au lăsat gol in faţa geamului. Iubesc să deschid geamul şi să mă uit la natură şi la lume cum se trezesc. Iubesc să ies din cameră cu ochii inceţoşaţi, să îmi caut şlapii, iar apoi, agale, să merg la baie. Din oglindă mă priveşte Constantin, care este primul care îmi urează "Bună dimineaţa", dar şi primul care râde de mine findcă sunt şifonat. Iubesc să intru in duş, să dau drumul la apă, şi să realizez, abea după ce am pus duşul pe mine, că apa este încă rece. Iubesc să ies din duş, precum Adonis şi să las picăturile să se prelingă pe mine până jos. Iubesc să nu ştiu cu ce să mă îmbrac.
Iubesc dimineţile. Nu există un mod mai bun de a începe o zi, decât cu o dimineaţă frumoasă.
                          
                                                                                           "Bună dimineaţa Soare!"