Ceaţă

Citea prognoza din ziar. Frig, ceaţă şi iar ceaţă. Oftă. Defapt, ce treabă avea ceaţa cu afacerile sale? Până la urmă el lucra într-un birou. Ceaţa nu îl afecta câtuşi de puţin. Deşi, admise în sinea lui, ceaţa era destul de enrveantă, iar de câteva zile era tot mai deasă. Meteorologii spuneau că e din cauza diverselor schimbări climatice, mase de aer şi alţi termeni din ăştia. Dar din nou, nu îi păsa atât de mult încât să lase gândul să stăruie. Nici măcar pentru maşină nu trebuia să îşi facă griji. Mergea pe jos la servici. Încp un motiv în plus să nu îi pese de ceaţa de afară. Se uită la ceas. Era timpul să meargă către casă. Ana sigur îl aştepta cu masa pregătită. Încă un motiv să nu îi pese de vremea de afară. Soţia sa. Se ridică de la masă, împături ziarul, îşi luă paltonul lung pe el, servieta şi ieşi afară. În câteva minute avea să ajungă acasă.
Nevermore.
Deşi era frig afară, strada forfotea de oameni. Uimitor, îşi zise el. Până la urmă de ce să nu fie? doar oamenii fac banii să circule. Iar el avea nevoie de bani. Cu asta lucra doar. În timp ce se îndrepta spre Piaţa Sfatului avu senzaţia că ceaţa parcă se mai îndesise. Restul oamenilor nu păreau să bage de seamă. Grăbi pasul. urma să ajungă acasă.
Nevermore.
Traversă strada Bălcescu, mergând spre Castelului. Nu îi plăcea pe Cerbului. Era acolo o casă care îi dădea fiori. Dar nu asta îl interesa acum. Acasă. Urcă grăbit pe Castelului către patinoar. De la intersecţie nu mai avea mult. Ajungând pe lângă Olimpia, îi sună telefonul, care era în servietă. Se opri şi îl căută. Era Ana. Îi închise, oricum mai avea puţin până acasă. Când îşi ridică privirea de la servietă se trezi înconjurat de ceaţă într-o asemenea măsură, încât nici măcar zidurile de pe marginile străzii nu se mai vedeau. Se uită în jur, puţin alarmat, încercând să se orienteze.Era fix în mijlocul intersecţiei, dar el nu îşi dădea seama. În jurul lui se auzeau zgomote. Încercă să le ignore, zicându-şi că era doar puţin speriat. Ceaţa se strânse şi mai tare în jurul lui. Aerul era parcă mai greu, îi îngreuna respiraţia. De undeva din ceaţă se auzi un râs.
 - Cine e acolo?! strigă el sperând să primească un răspuns.
Râsul se auzi şi mai tare, parcă venind mai aproape şi odată cu el, şi ceaţa se strânse şi mai mult în jurul lui. Simţea că se sufocă.
 - Ci-n-c-lo! încercă el să strige din nou, dar ceaţa îl sufoca.
O răsuflare.
S-a desprins din faţa lui. O formă din ceaţă la câţiva paşi în faţa lui. zbură spre el. Lama argintie ţâşni fulgerător şi se înfipse în grumazul cărnos al lui. Ochii i se holbară parcă sărindu-i din orbite.
O răsuflare.
O a doua lamă ţăşni, izbintul în frunte.
La fel de brusc cum apărură, lamele se retraseră şi umbra dispăru, lăsundu-l pe el să cadă pe jos cu un snet de păpuşă de cărpe, scăladă în sânge. Ceaţa începu să se disipe. Telefonul sună iar. Ana.

În ceaţă umbrele sunt pretutindeni.