ce nu suport la ploaie este senzaţia de penetrare. fiecare picătură ajunge în cele mai ascunse cotloane. nimic, oricât de ermetic, nu rezistă ploii. ploaia e persistentă. în timp, roade orice protecţie. nici mintea nu rezistă. în Lumea de Sus, există un popor, care, ca metodă de tortură au folosit apa. picătură cu picătură.
uneori, ploaia este amintirea unei alte...ape. şi e agonizant ca mintea să îţi fie asaltată de amintirea udă a ei, a apei. fiecare picătură mă rupe din încercarea de a mă limpezi. e percutantă. pici-pici! şi pe măsură cea gonia creşte, sunetul percutant al ploii devine şi el mai puternic. pici-pici! pic-pic! poc-poc! buf-bif! bum! bum! atinge un apogeu cataclismic. distruge orice rezistenţă.
bâjbâind printre copaci, asaltul ploii m-a trântit la pământ. printre rafalele de vânt şi bubuiturile cerurilor, un urlet agonizant, urmat de un scâncet se auziră. sub asaltul ploii, undeva pe câmpiile elementale din eeletir*hak, pierdut printre copaci , cel mai puternic dintre eeletieni cade, răpus de ploaie, cu mintea asaltată de amintirea ei... a apei sale.
teme-te aarion, de momentul în care nu vei mai şimţii lumina ta. fi pregătit să cazi.
