Aarion...Linişteşte-ţi inima. Nu risipi argint.
a trecut ceva timp de când nu am mai scris. Am găsit acum ceva timp; pe 21@aug.13 un jurnal. am fost să arunc gunoiul la tomberoane şi când am ajuns acolo, prin jurul tomberoanelor erau multe hârtii împrăştiate. hârtii de tot felul, toate cu acelaşi scris pe ele. după ce am aruncat sacul greu, privirea mi-a fost atrasă de un caiet, fără coperţi, cu hârtia îngălbenită de vreme. părea gol. Scavangerul din mine a prins viaţă - Cum să las un caiet gol să se risipească? - şi l-am luat, l-am băgat în rucsac, şi mi-am văzut de drum. Ajuns la destinaţie, am scos caietul şi l-am deschis. ceea ce am găsit acolo a fost total neaşteptat. Era un jurnal. Un jurnal al unei fete. Jurnalul data din vara anului 1995. Pe ea o chema Adela şi era studentă la Arad. Jurnalul mi-a relevat o fată, care rămăsese fără un loc de locuit din cauză că părinţii ei au ales dintr-o dată să nu îi mai dea bani de facultate, al cărei iubit o trata ca pe un gunoi, un anume Sorin din Tecuci(cu toate astea, ea tot ţinea la el), a cărei prieteni au lăsat-o baltă atunci când a avut nevoie de ei. Fata asta, nu scria ca orice fată copleşită de griji, cu propoziţii simple. Din potrivă. Scria detaliat, corect, cu o mulţime de imagini. Colorat.! Nu ştiu ce m-a făcut să ador acele pagini. Puţine câte au fost, le-am adorat! Parcă o cunoşteam pe ea. E greu de descris ce a trezit în mine citirea acelei frânturi de istorie personală..
Dintr-o dată mă blochez. Mă uit la ceas. ai de capu meu! e târziu. Încă vreo câteva rânduri.
***
Degeaba. Nu pot să le forţez. deşi uneori îmi doresc să pot să forţez puţin. Să mai scot ceva... Nu numai la scris. Ea. La ea te referi nu? Aşa mult mi-ar plăcea ca ţi viaţa să fie ca o pagină scrisă. Dar nu e...
