lacrimi de argint.

Pot să plîng? Promit că voi fi rapid. Nu...nu mai pot să țin în mine.
Am nevoie de argintul meu. Am nevoie să îl simt curgând din nou. A trecut ceva de când l-am simțit ultima dată.

Se poate ca prea mult argint să dăuneze? Adică, pot eu să generez atât de mult încât să am o nevoie aproape imperioasă de a-l sîngera? Pentru că exact așa mă simt. De ultima dată cînd l-am sîngerat, nu a încetat să mă umple, iar acum sunt rănit. Vreau să urlu, să strig!

Unele răni pur și simplu no vor să stea închise. Se încăpățânează, cam ca un catâr!!

Până acum, am reușit s le țin în frîu - într-un fel. Totuși, au găsit o metodă prin care, ușor, să mă copleșască.
Am destul argint...destul cât să le închid...pentur moment. Doar că ama dunat atât de mult argint..atât de mult. 

Mă tem ca nu cumva, atunci când voi lăsa argintul să curgă și să închidă rănile, să curg și lacrimi de argint... Nu îmi vreau ochii împăienjeniți de argint... Nu sunt atât de mari rănile. Doar sănge, argint. atât. nu lacrimi de argint. nu durerea lor.