Sîngerînd argint

http://www.youtube.com/watch?v=h_L4Rixya64

Era căzut cu faţa în apă. Valurile îi spălau trupul şi simţea cum îl arde sarea din apă în timp ce i strecura printre răni. Parcă ar fi avut foc pe trup. un foc ce îi pătrundea în adîncuri, aproape arzîndu-i sufletul. DAr lui nu îi păsa. Sau, nu dădea atenţie acelei dureri. Strîngea în pumni nisipul năclăit de sîngele lui. Altceva îl durea. Simţea lama. O lamă invizibilă care îi străpungea pieptul. Avea senzaţia că lama aceea se rotea. Încet şi agonizant. Vru să urle. Nu avea putere. pînă şi aerul din plămîni refuza să îl asculte. Valurile suspinau, iar în depărtare, ceva îşi cînta jalea...

În minte îi sunau nişte cuvinte. Nu le înţelegea. Erau îndepărtate de el. Durerea îl împiedica să înţeleagă. Vocea îi părea cunoscută, dar lama se rotea încet cu fiecare încercare a sa de a o desluşi.
Şoaptele din mintea sa îi mânau parcă sîngele să curgă şi mai tare.
Spera să moară. Spera ca lama să termine ce a început şi spera ca sîngele să îl părăsească. Oricum nu mai avea pentru cine să curgă. Încercă să desluşeasă din nou vocea din mintea sa. Era dulce, caldă. Lama se roti puternic.
 "De asta mă doare..."

Înţelegînd că nu va putea desluşi vocea fără să sufere şi mai tare, renunţă. Brusc, şimţi o poftă nebună de ase ridica din nisip. De a pleca de lîngă apa arzătoare. De a pleca de lângă vocea aceea agonizantă. Să dispar... Sîngele nu îi împărtăşea dorinţa. Era împrăştiat pe nisip, făcând locul pe care stătea să arăte ca un covor roşu. Era slăbit.
Ridică-te! Să nu îndrăzneşti să mori. Nu aici. Nu acum! 
 Dădu drumul unui răcnet puternic. Un răcnet aproape războinic. Trtrebuia să se ridice. Trupul său striga de durere. Îşi propti mîinile însîngerate în nisip şi se forţă să ridice capul.
RIDICĂ-TE!

Răcni din nou, de data asta cu şi mai multă putere. Strînse pumnii şi îşi ridică umerii, apoi capul. Privirea îi era înceţoşată iar durerea roia în jurul său. Trebuia să se ridice. Nu mai era o poftă, sau o dorinţă. Acum era instinct. Nu era o decizie. Era o necesitate. Vitală. Fiecare celulă din el ştia că trebuie să se ridice. Atunci, în minte îi sună din nou acea voce, mai clar. Tu... Lama din pieptul său se împlîntă şi mai adînc, săgetîndu-i întregul trup.
NU! NU VEI CĂDEA! NU AI VOIE SĂ CAZI! RIDICĂ-TE!

Răcni din nou. Durere. Cu dinţii încleştaţi înfipse pumnii şi mai adânc în nisip. CU durerea alergînd nebuneşte prin corp, mişcă un picior, aducîndu-l sub el. Încă puţin şi se ridica. Cu un ultim răcnet, lung şi puternic, se ridică în picioare, cu apa şîngele şi nisipul curgînd de pe el. Vocea răsună din nou. Îl sfîşia. Picioarele începură să îi tremure. Avea să cadă. O altă voce, diferită de cea pe caer o auzise pînă atunci, îi şopti: Nu ai să cazi. Nu tu. Vocea era caldă. Îl învăluii. Pentru un moment ce păru o eternitate, durera dispăru. Nu lăsa lama să te străpungă. De ce să pieri? Priveşte înainte. Apa te-a spălat. Acum eşti curat. Poţi pleca. Nu trebuie să cazi. Stai în picioare. Deschise din nou ochii şi privi inaintea lui.Ceea ce văzu îi tăie respiraţia.

Înaintea lui erau doi pereţi uriaşi de piatră, abrupti, ascuţiţi, nemiloşi. Între ei era o vale. Mai mult o despicătură, pe fundul căreia şerpuia uşor un rîu ce se vărsa în imensa mare din spatele lui. Durerea îl chinuia. Privi mai deprate. Văzu în depărtare copaci, şi ceva ce semăna cu un oraş. În spatele lui. soarele răsărea puternic cu reflexii argintii. Făcu un pas. Aporape că strigă de durere. Mai fpcu un pas. Durerea se estompa încet. Paşii veneau unul după altul, împleticiţi şi nesiguri. Sângele nu mai curgea de mult. Lama era încă acolo, dar se sfărâma încet. Pe măsură ce se apropia tot mai mult de valea deschizătura dintre stînci, durerea se evapora. Apoi se opri puţin şi întoarse privirea către marea din spatele său. Lama reveni cu putere, săgetîndu-i violent trupul.
Nu privi înapoi. nu de asta te-ai ridicat. Înainte.

Se apropia de rîu. Se aplecă deasupra lui şi începu să spele sîngele de pe el. Doar că, pe el nu mai era sânge. Din răni, sîngele încetă să mai curgă, dar el nu îşi dăduse seama. Acum curgea altceva. Picura în apa limpde a rîului. Nu se mai spălă. Se ridică şi plecă, neştiind unde avea să se ducă.

din rănile lui acum curgea ceva pur. Ceva puternic si trainic. Dîra din spatele lui era strălucitoare si şerpuită. Prin rănile şi venele sale curgea acum Argint...

Băi şi...se pare...alcool

Mă găsesc din nou în impasul unui scriitor (badass) care vrea să scrie, simte impulsul - un fel de excitare - dar nu are inspiraţie, muză.
Din nou degetele şi mintea mea vor să scrie, să se manifeste. E ca atunci când vreau să fac o baie. Nu fierbinte. Nu neapărat. caldă. Vreau să fac cu cineva - de preferat cineva de sex opus, ea - dar fie nu am cu cine, fie ea e departe (aş fi zis ea/el, dar puţin îmi pasă acum de fetele care nu au cu cine să facă baie, as long as it is not the one I want). Dau drumul la apă şi ascult, în timp ce mă aşez pe budă şi strâng muşchii încercând să împing nişte rău afară din tine (adică mă cac). Citesc ceva. Pe marginea căzii e o sticlă aproape goală de Schnaps, sau pălincă străină. Defapt, ce atâta fast. Alcool! Cada e aproape plină, aşa că mă ridic de pe tron, mă şterg (dau cam multe detalii, totuşi. Defapt o să refac asta.) Cada e aproape plină, aşa că mă ridic de pe tron. (mai bine?) Mă dezbrac turbo, mai ceva ca inainte de "scufundare în mister", intru în cadă. În acel moment, calamitate! Nu ştiu ce fac, dar dau cu mâna peste sticlă, cade şi se face ţăndări iar alcoolul din ea se risipeşte pe jos. Entropie. Ce mult mi-ar plăcea să strâng de pe jos cioburile, să refac sticla şi să o pot reumple cu ce s-a risipit pe jos. Dar universul nu vrea asta, aşa că rămân cufundat în apă(care e din ce în ce mai rece), cu cartea în mână şi cu vapori de alcool plutind prin aer. Poate reuşesc să mă ameţesc de la ei.

Am ajuns să scriu despre băi?! De ce nu mă opreşte nimeni? du cred că interesează pe careva. Sigur toţi avem episoadele noastre cu băi, fie ele ruşinoase, fie ele extrem de incitante. Meh...

Vreau să am gura plină de tine. Oare pot să am gura plină de oricine vreau eu?

-Ia dă-te tu la oparte şi lasă-mă şi pe mine să scriu!

-De ce?

- Vorbeşti numai prostii.

-Ok, ok.

(-e ok, tot eu sunt. nu te impacienta. nu fug nicăieri. zâmbeşte)
Vreau să beau. Nu singur. Aş deveni meditativ şi critic şi aş începe să înjur în minte lumea, să mă plâng mie de tot căcatul şi rozul din jurul meu. nu vreau asta. Vreau să bem împreună. Ori într-un local bun, cu muzică bună, ori undeva departe de ochii, urechile, nasurile lumii, pe o bancă, pătură, iarbă. Să ne îmbătăm. Nu rău, nu. Dar să ne ameţi şi să facem whatever! Oricum, înafară de nouă, cui i-ar mai păsa de două suflete ascunse şi fericite. Hai?
 Bună frumoaso. Îmi permiţi să incerc să flirtez cu tine luându-ţi ceva de băut?
Am cu cine să beau. Cu tine. Dar riscăm. Şti licoarea aia...din Harry Potter..cum îi zice. Stai să caut.....

***

Am găsit. Veritaserum. ne dă drumul la limbă, minte, haine. Eu risc. Nu avem ce pierde, dar poate, o limită acolo...prinde bine. Nu te supăra că sunt aşa precaut. Ştiu că poate şi tu gândeşti al fel. Dar digresionez. Bem? Ce zici?....